COMUNICAT INFORMATIV

Parcul Industrial „TRACOM” anunţă desfăşurarea concursului pentru selectarea rezidenţilor şi a proiectelor investiţionale, ce urmează să fie realizate în cadrul Parcului Industrial „TRACOM”, în baza loturilor, ce se expun spre comercializare, precum și a terenurilor aferente propuse în arendă.

Concursul va avea loc pe data de 11 septembrie 2018, ora 10.00 în incinta blocului administrativ „TRACOM” SA, cu sediul: str. Columna, 170, mun. Chişinău, MD 2004.

Spre comercializare se expun următoarele loturi:

Denumirea lotului Lit, nr. cadastral Suprafața totală, m.p. Prețul de expunere, lei
Lot nr.4, încăperi de producere Ș-10, nr. 01.00518.184.10 2 625,81 4 105 000
Lot nr.5, încăperi de producere Ș-10, nr. 01.00518.184.10 2 601,96 4 070 000
Lot nr.6, încăperi de producere Ș-10, nr. 01.00518.184.10 5 105,36 7 990 000
Bloc administrativ cu 3 nivele Ș-10, nr. 01.00518.184.10 2 864,6 8 200 000
Oficiu comercial cu 2 nivele (separat) lit FI, nr. 01.00518.184.29 1 200 900

I. CONDIŢIILE CONCURSULUI

1. La concurs pot participa:

a) persoane fizice şi juridice autohtone;

b) persoane fizice şi juridice străine.

Participanţii pot acţiona personal sau prin intermediul persoanelor lor împuternicite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

2. Participanţii au dreptul să se familiarizeze cu setul de documente, loturile, care urmează să fie propuse spre comercializare.

3. Concursul, în baza loturilor expuse spre comercializare, se va desfăşura în două etape: prima etapă — selectarea agenţilor economici, care corespund cerinţelor, înaintate rezidenţilor Parcului Industrial „TRACOM” şi a proiectelor investiţionale ce vor fi realizate în cadrul parcului; etapa a doua — comercializarea lotului.

4. Participanţii prezintă proiectele investiţionale de desfăşurare a activităţii industriale în cadrul PI „TRACOM”, cu utilizarea tehnologiilor moderne şi inovaţionale, şi de prestare a serviciilor conexe.

II. MODUL DE PARTICIPARE LA CONCURS

5. Pentru participare la concurs candidaţii prezintă setul de documente, conform prevederilor CAIETULUI DE SARCINI.

6. Plata de participare la concurs constituie sumă echivalentă a 200 USD (în lei conform cursului valutar al BNM la momentul plăţii), prin virament la contul de decontare „TRACOM” SA.

Destinaţia plăţii: taxa de participare la concurs.

7. Participanţii la concursul în baza loturilor, expuse spre comercializare, achită acontul prin virament la contul de decontare “TRACOM„SA, care constituie 10 la sută din preţul de expunere spre comercializare a loturilor solicitate. Destinaţia plăţii: plata acontului.

Rechizitele bancare sunt:

Beneficiar: „TRACOM” SA

Cod fiscal: 1002600007237

IBAN MD72ML000000225131700213

Banca beneficiarului: BCA „Moldindconbank” SA, filiala REMIZ

Codul băncii: MOLDMD2X317.

8. Ofertele de participare la concurs se prezintă în limba de stat, în plic sigilat pe adresa:

MD-2004, mun. Chişinău, str. Columna,170

La recepţionarea setului de documente se aplică ştampila umedă a „TRACOM” SA.

9. Ofertele de participare la concurs se înregistrează în ordinea primirii, indicându-se data şi ora primirii.

10. Termenul limită de recepţionare a ofertelor: 10.09.2018, ora 16.00.

11. Înregistrarea participanţilor se efectuează pe data de 11.09.2018, de la 09.30 până la 10.00.

III. ALTĂ INFORMAŢIE

12. Informaţia suplimentară, Caietul de sarcini, actele normative în vigoare despre modul de desfăşurare a concursului, precum si alte documente, pot fi solicitate la sediul „TRACOM” SA. Telefoane de contact/fax. 022301801, 022301814, 022301828, e-mail: info@tracom.md; dezvoltare@tracom.md; administrativ@tracom.md, mob. 069 777 108.