La data de 14 iunie 2022, pe platforma S.A „TRACOM”, întreprindere administratoare a Parcului Industrial „TRACOM”, a fost organizată o ședință de informare a rezidenților Parcului Industrial „TRACOM” privind programele de suport antreprenorial din portofoliul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Așadar, Directorul interimar al ODIMM, Dumitru Pîntea, a prezentat rezidenților Parcului instrumentele financiare instituite de către stat în calitate de oportunități de creștere și dezvoltare a afacerilor.
Subiectele abordate în cadrul întrevederii au avut drept scop facilitarea dialogului dintre instituția responsabilă de mecanismele de suport antreprenorial, ODIMM și antreprenorii-rezidenți ai Parcului Industrial „TRACOM”.
Subliniem că, rezidenții Parcului s-au arătat interesați de suportul statului pentru mediul de afaceri, plasând în discuție problemele specifice afacerilor moldovenești, inclusiv și înaintând sugestii de modificare a cadrului normativ existent, care ar facilita mediul de afaceri național.