La TRACOM, unul dintre angajamentele față de rezidenți este de a ne asuma toate eforturile pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare.
Întâlnirea productivă a membrilor administrației parcului cu reprezentanții Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM de la data de 30 septembrie este un pas important în atingerea acestui obiectiv.
În cadrul întrevederii doamna Aurelia SALICOV, Directorul interimar ,,TRACOM” a prezentat intenția întreprinderii de a deveni parte a Consiliului în scopul unei colaborări constructive. Doamna Salicov a mai menționat necesitatea modificării Legii parcurilor industriale în scopul diversificării facilităților pentru rezidenți și de revizuire a altor legi care nu au fost adaptate schimbărilor socio-economice pentru a atrage investiții și a stimula mediul antreprenorial. Doamna Salicov a informat despre elaborarea unei noi strategii de dezvoltare a Parcului Industrial TRACOM prevăzută până în anul 2030. Strategia este bazată pe o economie circulară, digitizarea serviciilor și asigurarea unui management sustenabil.
Ion Lupan, șeful Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM a informat administrația parcului că Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul RM susține intenția Asociației Patronale a Parcurilor Industriale din Moldova (APPIM) din care face parte și ,,Tracom” să devină menbru al Consiliului Economic. Domnul Lupan și-a exprimat interesul față de colaborare și
În acest sens, reprezentanții Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM au prezentat și aplicația BizRadar dezvoltată recent care are menirea să simplifice raportarea impedimentelor întâmpinate de oamenii din mediul de afaceri în relațiile cu instituțiile statului și a recomandat să fie diseminată informația despre aplicație în rândurile rezidenților Tracom.
La final, reprezentanții Secretariatului Consiliului Economic pe langa Prim-ministrul RM, conduși de membri ai administrației parcului, au făcut o vizită a platformei parcului și a sediilor rezidenților ,,Alphaterm” SRL și ,,Bavat Print” SRL.