COMUNICAT INFORMATIV

Parcul Industrial „TRACOM” anunţă desfăşurarea concursului pentru selectarea rezidenţilor şi a proiectelor investiţionale, ce urmează să fie realizate în cadrul Parcului Industrial „TRACOM”, în baza a trei loturi, formate în cadrul construcției lit. Ș-10, nr. cadastral 01.00518.184.10, ce se expun spre comercializare, precum și a terenului aferent propus în arendă.

Concursul va avea loc pe data de 19 septembrie 2017, ora 10:00 în incinta blocului administrativ „TRACOM” SA, cu sediul: str. Columna, 170, mun. Chişinău.

Spre comercializare se expun:

Denumirea lotului Suprafața totală, m.p. Prețul de expunere spre comercializare, lei
Lot nr.1 5 245 9 756 000
Lot. nr.2 3 953 6 997 000
Lot. nr.3 5 222 9 243 000

I. CONDIŢIILE CONCURSULUI

1. La concurs pot participa:

a) persoane fizice şi juridice autohtone;

b) persoane fizice şi juridice străine.

Participanţii pot acţiona personal sau prin intermediul persoanelor lor împuternicite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

2. Participanţii au dreptul să se familiarizeze cu setul de documente, loturile, care urmează să fie propuse spre comercializare.

3. Concursul, în baza loturilor expuse spre comercializare, se va desfăşura în două etape: prima etapă — selectarea agenţilor economici, care corespund cerinţelor, înaintate rezidenţilor Parcului Industrial „TRACOM” şi a proiectelor investiţionale ce vor fi realizate în cadrul parcului; etapa a doua — comercializarea lotului.

4. Participanţii prezintă proiectele investiţionale de desfăşurare a activităţii industriale în cadrul PI „TRACOM”, cu utilizarea tehnologiilor moderne şi inovaţionale, şi de prestare a serviciilor conexe.

II. MODUL DE PARTICIPARE LA CONCURS

5. Pentru participare la concurs candidaţii prezintă setul de documente, conform prevederilor CAIETULUI DE SARCINI.

6. Plata de participare la concurs constituie sumă echivalentă a 200 USD (în lei conform cursului valutar al BNM la momentul plăţii), prin virament la contul de decontare „TRACOM” SA. Destinaţia plăţii: taxa de participare la concurs.

7. Participanţii la concursul în baza loturilor, expuse spre comercializare, achită acontul prin virament la contul de decontare „TRACOM„SA, care constituie 10 la sută din preţul de expunere spre comercializare a lotului solicitat. Destinaţia plăţii: plata acontului.

Rechizitele bancare sunt:

Beneficiar: „TRACOM” SA
Cod fiscal: 1002600007237
IBAN MD72ML000000225131700213
Banca beneficiarului: BCA „Moldindconbank” SA, filiala REMIZ
Codul băncii: MOLDMD2X317.

8. Ofertele de participare la concurs se prezintă în limba de stat, în plic sigilat pe adresa: MD-2004, mun. Chişinău, str. Columna,170. La recepţionarea setului de documente se aplică ştampila umedă a „TRACOM” SA.

9. Ofertele de participare la concurs se înregistrează în ordinea primirii, indicându-se data şi ora primirii.

10. Termenul limită de recepţionare a ofertelor: 18.09.2017, ora 16:00.

11. Înregistrarea participanţilor se efectuează pe data de 19.09.2017, de la 09:30 până la 10:00.

III. ALTĂ INFORMAŢIE

12. Informaţia suplimentară, Caietul de sarcini, actele normative în vigoare despre modul de desfăşurare a concursului, precum si alte documente, pot fi solicitate la sediul „TRACOM” SA, Întreprinderea administratoare a Parcului Industrial „TRACOM”. Telefoane de contact/fax. 022301801, 022301815, 022301828, e-mail: info@tracom.md; planificare@tracom.md

Director General „TRACOM” SA,
Întreprinderea administratoare
a Parcului Industrial „TRACOM” Ion LUPU