Vineri, 23 septembrie 2022, în cadrul Conferinței Naționale organizate de UN Women „Promovarea egalităţii de gen la locul de muncă, pe piața de desfacere şi în comunitate” Parcul Industrial „TRACOM”, alături de alte 16 companii, a semnat Principiile de Abilitare a Femeilor (Women Empowerment Principles — WEPs).

Prin acest act, Parcul Industrial „TRACOM” se angajează să încurajeze și să susțină abilitarea femeilor atât pe plan profesional cât și în comunitate, cele 7 principii WEPs fiind:

Principiul 1: Constituirea unui lideralism corporativ de nivel înalt pentru egalitatea de gen;

Principiul 2: Tratarea echitabilă a tuturor femeilor și bărbaților la locul de muncă — respectarea și promovarea drepturilor omului și nediscriminarea;

Principiul 3: Asigurarea securității, sănătății și bunăstării tuturor femeilor și bărbaților angajați;

Principiul 4: Promovarea principiilor de educație, formare și dezvoltare profesională pentru femei;

Principiul 5: Implementarea modelelor de dezvoltare a întreprinderilor, a lanțului de aprovizionare și a practicilor de marketing pentru abilitarea femeilor;

Principiul 6: Promovarea egalităţii prin inițiative comunitare și advocacy;

Principiul 7: Estimarea și raportarea publica cu privire la progresul înregistrat în domeniul asigurării egalității de gen.

Evenimentul a fost organizate în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Banca Europeană pentru Reconstrucție (BERD) și Consiliul Economic.

La eveniment au participat reprezentanți ai unor instituții guvernamentale, organizații internaționale, asociații de business și oameni din mediul de afaceri care au discutat asupra impactului și a beneficiilor implementării Principiilor de Abilitare a Femeilor asupra dezvoltării economice a femeilor și asigurării egalității de gen.

Printre invitați se numără E.S. Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei la Chișinău, ,Alia El-Yassir, directoare regională UN Women, Angela Sax, șefa biroului BERD în Moldova.

Adoptarea Principiilor de Abilitare a Femeilor ca parte a strategiilor de dezvoltare ale companiilor semnatare reprezintă o importantă inițiativă de responsabilitate corporativă.

Global, Principiile WEPs au fost adoptate de aproximativ 7.000 de întreprinderi din peste 141 de țări care împărtășesc valori și principii comune menite să sprijine egalitatea de gen.