În data de 7 decembrie curent, domnul Viorel BOSTAN, rector al UTM însoțit de domnul Radu MELNIC, directorul colegiului UTM, doamna Natalia ȘESTENCO, director adjunct al Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră și decanii universității au avut o întrevedere cu administrația Parcului Industrial „TRACOM” și directorii întreprinderilor rezidente.

În cadrul vizitei, domnul rector a relatat despre potențialul academic valoros, orientat spre cerințele pieței muncii, și predispunerea UTM de a colabora cu rezidenții parcului în scopul creării atât a unor locuri noi de muncă, cât și formării specialiștilor. La rândul său, doamna Aurelia SALICOV, directorul SA „TRACOM” a relatat despre scopurile și obiectivele parcului industrial printr-o succintă descriere a genurilor de activitate a rezidenților parcului.

În acest sens a fost semnat Acordul de Parteneriat între SA „TRACOM” și Instituţia Publică Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) în persoana doamnei Aurelia SALICOV, directorul SA „TRACOM” și a domnului Viorel BOSTAN, rector al UTM.

Acordul semnat prevede:

— delegarea cadrelor didactice ale UTM la stagii de formare în cadrul parcului industrial, ținând cont de specificul activității rezidenților

— participarea rezidenților Parcului Industrial „TRACOM” la târgurile locurilor de muncă

— organizarea stagiilor de practică pentru studenții UTM în cadrul companiilor rezidenților parcului

— diseminarea informației despre universitate și specialitățile pentru pregătirea şi formarea profesională continuă a cadrelor inginereşti şi a specialiştilor, admiterea la studii și desfășurarea procesului de instruire, precum și informaţii privind cercetările ştiinţifice

În cele din urmă, doamna Aurelia SALICOV a însoțit reprezentanții mediului academic într-o excursie la întreprinderille rezidenților: „Flexlabel” SRL, „Maican-Com” SRL, „Cartnord” SRL, „Intercars Piese Auto” SRL, „Alphaterm SRL”, „Bavat Print” SRL, „Baobab” SRL și „Ultra Distribution” SRL.