Activitatea echipei Întreprinderii Administratoare TRACOM în acest an începe în forță. Astăzi în vizită la TRACOM au fost dl Mihai Bîlba, Vicepreședinte a Camerei de Comerț și Industrie și Victoria Cazacu, responsabil în cadrul Direcției Tîrguri și Expoziții la CCI. Delegația a fost familiarizată cu activitatea Parcului Industrial TRACOM, proiectele implementate pe parcursul celor 11 ani de activitate, rezultatele economice ale TRACOM, precum și despre strategia de dezvoltare și planurile importante de perspectivă.
În cadrul întrevederii au participat rezidenții parcului, reprezentanții companiilor: Strategic Media SRL, Căpățină Print SRL, Flexlabel SRL, Paninella SRL, care au prezentat produsele și serviciile lor.
Reprezentanții Camerei de Comerț au venit cu propunerea participării la cea mai importantă expoziție a anului “Fabricat în Moldova” a Parcului Industrial TRACOM și a unui grup de rezidenți pentru a familiariza publicul larg cu oportunitățile oferite de TRACOM, companiile din parc, produsele, serviciile rezidenților. Expoziția este o bună platformă de promovare și identificare a potențialilor clienți. Această propunere a fost salutată și acceptată de echipa întreprinderii administratoare și de către rezidenții prezenți la ședință.