La 30.10.2020 în cadrul Parcului Industrial ”TRACOM” a avut loc deschiderea oficială a fabricii de producere a articolelor vestimentare ”MAICOM”.

La deschiderea de astăzi au fost prezenți, directorul general al Agenției Proprietății Publice – dl Ghenadie Țepordei, directorul general al Societății pe Acțiuni ”TRACOM”, Întreprinderea administratoare a Parcului Industrial – dl Stanislav Rusu, directorul ”MAICAN-COM” S.R.L. – dl Victor MAICAN la fel și membri ai administrației Întreprinderii Administratoare și ”MAICAN-COM” S.R.L.

În cadrul evenimentului de deschidere, dl Victor Maican, directorul ”MAICAN-COM” S.R.L., a mulțumit administrației Parcului Industrial ”TRACOM” pentru suportul acordat în vederea implementării proiectului investițional. Totodată, acesta a menționat că  ”MAICOM” își propune să lărgească spectrul de produse și în același timp să creeze aproximativ 240 locuri de muncă până la finele anului 2021.

Dl Ghenadie Țepordei, directorul general al Agenției Proprietății Publice, a venit cu un mesaj de felicitare, apreciind investițiile făcute. D-lui a menționat importanța companiei, concluzionând că o bună funcționare a unor astfel de societăți comerciale și dezvoltarea acestora în permanență, duce la o creştere a producţiei pentru aprovizionarea pieţei interne şi relansarea exportului în vederea revitalizării economiei naționale.

Dl Stanislav Rusu, director general ”TRACOM” S.A. în mesajul său a salutat acțiunile antreprenorului, evidențiind aportul adus de către ”MAICAN-COM” S.R.L. la dezvoltarea socio-economică a țării. Totodată, acesta a subliniat că Republica Moldova poate servi ca platforma de dezvoltare a afacerilor, care la rândul lor să dezvolte economia țării. Într-un final, acesta a dat asigurări că ”TRACOM” S.A. va oferi în continuare suportul necesar companiei, pentru a dezvolta un proiect solid și sustenabil.

Pentru anul 2020, S.C. MAICAN-COM S.R.L. în calitate de rezident al P.I. ”TRACOM” a realizat investiții de aproximativ 33,5 milioane MDL față de suma planificată de 25 milioane MDL în cadrul Proiectului Investițional.