În cadrul ședinței Consiliului Societății din 09.06.2021 s-a aprobat decizia privind deschiderea unui nou punct de trecere și control.

În scopul fluidizării transportului în cadrul Parcului Industrial, Consiliul Societății, la propunerea administrației Întreprinderii Administratoare, care la rândul ei a dat curs mai multor solicitări din partea rezidenților, a aprobat decizia privind deschiderea unui nou punct de control și trecere din strada Henri Coandă.

Luând în considerare lățimea și specificațiile tehnice a porțiunii de drum din str. Henri Coandă, informăm că doar autovehiculele de tonaj mic vor avea acces prin acest punct.

În același context, aducem la cunoștință că accesul transportului auto va fi efectuat exclusiv între orele 7:00 și 19:00 în baza cartelelor magnetice care sunt utilizate în cadrul PCT 3 din str. Mihai Viteazul.

În prezent, ”TRACOM” S.A. se află la etapa pregătirii tuturor actelor tehnice necesare, iar informația ulterioară privind deschiderea punctului de control și trecere va fi comunicată prin intermediul unui comunicat.